La 5 aprilie curent în Sala “Vasile Alecsandri” a Bibliotecii Naționale din Chişinău a avut loc o serată de umor şi muzică, organizată de cenaclurile literar-artistice “Ideal” şi “La Târgovişte”, avându-i ca invitaţi speciali pe membrii Asociaţiei Epigramiştilor din Moldova.
La manifestare şi-au dat concursul umoriştii E. Tarlapan, I. Diviza, I. Cuzuioc, Gh. Bâlici, T. Popovici, L. Alexeev-Martin, Gh. Postolache, Gr. Puică, Al. Frişcu, V. Portas, V. Ghilaş, I. Botez, actorii M. Bahnaru, S. Cupcea, interpreţii A. Răzmeriță, N. Țurcanu, I. Văluţă, Ig. Grosu, poeta N. Slutu, criticul de teatru L. Ungureanu, criticul literar T. Palladi, directorul bibliotecii gazdă, poetul Al. Rău, studenţi şi elevi de la câteva instituţii de învăţământ din capitală.
Tot aici a fost inaugurată o expoziţie de pictură, caricatură şi sculptură, unde şi-au expus lucrările maeştrii T. Meiloiu, Gr. Puică, G. Mocenco şi C. Sinescu.
Poetul şi editorul Vasile Câpăţână, preşedintele cenaclului literar-artistic “Ideal”, moderatorul seratei, în deschiderea şedinţei, i-a oferit cuvântul criticului literar Tudor Palladi, care a vorbit despre importanţa satirei şi umorului pentru asanarea morală a societăţii, pentru neutralizarea şi eradicarea multitudinii de vicii sociale şi umane, dând citirii câtorva epigrame ale maeştrilor E. Tarlapan, G. Zarafu, C. Tudorache, din volumul “101 epigramişti români”, editat de Asociaţia culturală “Ideal”.
Umoristul Efim Tarlapan ne-a relatat că a venit recent de la Roma, unde şi-a lansat cartea intitulată “Zâmbete pentru export * Sorrisi da esportare”, care include satire, fabule, epigrame, aforisme, traduse în italiană de T. Ciobanu, L. Croitoru, C. Lupaşcu şi V. Bordian, ISBN 978-9975-943-67-8, Chişinău, 2012, editura „Labirint”, 176 pag. Din această carte autorul ne-a citit câteva epigrame, fabule, aforisme, printre care şi satira:
DESTIN DACO-ROMAN
Deseori trădat de Vest
Şi de Est prădat, acest
Neam al meu voinic, frumos,
Gârbov azi, de chin, ca scoaba,
E ca un Iisus Hristos
Între Iuda şi Baraba...
În continuare poeta Nina Slutu în discursul său a accentuat faptul că avem talente în domeniul umorului şi că lumea nu trebuie să piardă simţul umorului ce ne este dat de la Dumnezeu, că dacă îl pierdem - suntem cu adevărat pierduţi.
Rând pe rând, pe parcursul seratei au răsunat apreciatele cântece ale interpreţilor Anatol Răzmeriță, Nina Țurcanu, Ilie Văluţă şi Igor Grosu, care au fost ascultaţi şi aplaudaţi cu multă căldură de cei prezenţi în sală.
Cântăreaţa Nina Țurcanu ne-a interpretat câteva hăulite şi cântece incluse pe noul său CD, care au fost ascultate de public cu sufletul la gură. Artista noastră s-a întors de curând, împreună cu actorul şi cantautorul Anatol Răzmeriţă, din SUA, unde au locuit mai mulţi ani în şir, spunându-ne, în glumă, că a plecat de acasă mai tânără, dar a revenit mai deşteaptă…
La serată s-a glumit şi s-a râs copios, în special pe seama pălăriei uitate de Ion Diviza, preşedintele Asociaţiei Epigramiştilor din Moldova, în trenul spre Râmnicul-Vâlcea, unde mergea la un festival de umor. Între epigramiştii Gheorghe Bâlici şi Ion Diviza a intervenit un scurt duel epigramatic, pe care îl reproducem mai jos:
Gh. Bâlici: PĂLĂRIEI lui Ion Diviza uitate în tren
S-a pierdut într-o clipită,
Însă dubii nu încap,
Pălăria-i fericită
C-a scăpat de-aşa un cap.
Ion Diviza: PRECIZARE
Eu mai am o pălărie,
Şi de ea aş vrea să scap;
Ţi-aş împrumuta-o ţie,
De-ar avea şi Bâlici cap.
Gh. Bâlici: PRECIZARE la precizarea lui Diviza
Pentru-această băşcălie
N-o să am al său accept,
Că mai are-o pălărie
Care crede că-i deştept.
Ion Diviza: MĂRTURISIRE
Pălăria asta-n fine
Este foarte efectivă,
Căci, Gheorghiţă, despre tine
Crede tocmai dimpotrivă.
Au urmat mai multe epigrame despre soţii, amante, soacre etc., rostite de:
Teodor Popovici
VÂNĂTOR ŞI CONDEIER
Rătăcind pe deal şi vale,
Prin cei codri seculari,
Nu mă tem de animale
Ci de critici literari!
DOCTORIŢA
Când apare-ntr-o fustiţă
Cu ciorapii ei de zebră,
Doctorii, oftând, sughiţă,
Pacienţii toţi fac… febră.
Loghin Alexeev-Martin
UNITATE DE MĂSURĂ
Statul care-ntruna cere,
Tot măsoară-n linii mari:
Tehnica în cai-putere,
Iar Puterea – în măgari.
ŞEFULUI MEU
Eu ştiu că ambii vom muri
Şi de-n Infern vom nimeri,
M-aş vrea străjer lângă-a ta oală
Să-ţi torn cea mai fierbinte smoală.
Ion Cuzuioc
MEDICUL ŞI POPA
Unul, cică, te tratează,
Altul te înmormântează
Şi au ambii chilipire,
Mesele de pomenire.
REPLICĂ
Eu constat că mătăluţă,
Cum bei kilă după kilă,
N-ai sorgintea în maimuţă
Ci te tragi de la… cămilă.
Grigore Puică
DE N-OM VOTA CU CAPUL...
În astă seacă primăvară,
Vom pune capul la-ncercare,
Ca mai apoi (a câta oară?)
Iar să oftăm: "... Vai de picioare!"
URARE
Iată că s-a "copt" momentul
Să zicem ca oratorul:
- Să trăiască Parlamentul
Cum trăieşte azi... poporul!
La finele evenimentului, scriitorul Ion Cuzuioc, preşedintele cenaclului literar „La Târgovişte” şi Ludmila Plopa, directoarea Bibliotecii “Târgovişte” din sectorul Buiucani al capitalei, pentru iniţiativa de a organiza în comun această serată minunată, i-au înmânat moderatorului Vasile Căpăţână o Diplomă de menţiune. Organizatorii manifestării au convenit să organizeze în comun şi alte manifestări culturale de o prestanţă similară.
Imagini la
http://ro.fotoalbum.eu/cucereavii/a689234/slideshow
http://ro.fotoalbum.eu/cucereavii/a689235/slideshow
sâmbătă, 7 aprilie 2012
duminică, 1 aprilie 2012
De 1 Aprilie
În jurul (i)Epi… gramei
Vă spun la toţi astăzi în şagă,
Să nu se creadă mari şi tari,
Cei ce c a t r e n u l ştiu să ragă
Că şfichiu-i leac pentru… m ă g a r i.
Vă spun la toţi astăzi în şagă,
Să nu se creadă mari şi tari,
Cei ce c a t r e n u l ştiu să ragă
Că şfichiu-i leac pentru… m ă g a r i.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)