duminică, 27 aprilie 2014

Maxime



*  Pământul un electron al Universului.
*  Omul (Homo Sapiens)    copia Demiurgului.
*  Mărul Evei în păcat te bagă.
*  Copiii sunt fructele dulcii Iubiri.
*  Omul modest e simplu ca bună ziua.
*  Moartea – sanitarul Lumii (Naturii).
*  Suicidul capitulare în faţa Vieţii.
*  La Putere se avântă nulitatea, să-şi umple golul... material.
*  Homo interneticus, mereu cu nasul în… monitor.
*  Generaţiile pe Pământ se perindă ca anotimpurile. Unele vin, altele se duc.
*  Fiecare generaţie, prin efortul ei, contribuie la edificarea Turnului Babel al omenirii şi astfel, treptat, Omul se apropie tot mai mult de zei şi stele.
*  Studiem trecutul ca să vedem viitorul.

Mihai Cucereavii

duminică, 6 aprilie 2014

Maxima



Maxima ce este oare?
O frază cuprinzătoare
Şi e de învăţătură,
Care-ţi dă mura în gură!


Mihai Cucereavii
 

joi, 3 aprilie 2014

Maxime



*  Căsuţa părintească este leagănul dulcii Copilării.
*  Gândul – rodul Raţiunii.
*  În sufletul omului sălăşluiesc două forţe contradictorii –  îngerul şi diavolul. Depinde de raţiunea ta, cui îi dai împuterniciri ca să te domine. 
*  Biserica – scară spre Rai.
*  Timpul ca apa izvorului curge în Oceanul Veşniciei.
*  Universul este corpul fizic al Creatorului.
*  Muzica – elixirul longevităţii.
*  Când Adevărul vorbeşte, Minciuna  tuşeşte.
*  Birocraţii – hoţii în lege ai întregii Lumi.
*  Naşterea este începutul, iar Moartea este sfârşitul unui ciclu al Vieţii.
*  Generaţia nouă schimbă Lumea veche.
*  Aforismul – sfat laconic şi util pentru orice minte. 

Mihai Cucereavii