luni, 27 aprilie 2020

La aniversare


Patriotului şi lingvistului octogenar Nicolae Mătcaş 


A optzecea Primăvară
Îţi zâmbeşte azi în prag.
Nicolae, ieşi afară
Să întâmpini omul drag.

Pentru Limbă, moştenire,
Viaţa-ntreagă te-ai zbătut,
Ai luptat pentru Unire,
Fapte bune ai făcut.

De aceea, dragă frate,
Rog pe bunul Dumnezeu
Să-ţi dea zile, sănătate
Şi puteri de Ahileu.

Mihai Cucereavii

                                                   
 Omagiatului, cu drag

  Să-l mai schimbi de două ori

Lui N. Mătcaş la 80 de primăveri

             
Astăzi, când îți schimbi prefixul,
N-ai motiv să te-nfiori:
Până când vei trece Styxul,
Îl mai schimbi de două ori.

Ion Filipoiu


Ce ușor din pix să-l schimbi!

Lui Ion Filipoiu la 80 de ani

Schimbi ușor din pix prefixul,
Înfrunți lesne orice val,
Doar că, pân-a trece Styxul,
Poți să te îneci... la mal.

Nicolae Mătcaș

Să-l mai schimbi de... șapte ori

Lui N. Mătcaş la 80 de trepte

Să dea Domnul ca prefixul
Să-l mai schimbi de șapte ori,
Să ne scrii versuri cu pixul,
Pân” atunce... să nu mori!

Mihai Cucereavii

Șapte??! Nu! Măcar o dată

Lui Mihai Cucereavii în prag de 80 de toamne

Nu-s Matusalem, dar iată
Că să-l schimb și eu aș vrea
Nu de șapte ori - o dată,
După care... -om mai vedea.

Nicolae  Mătcaş,
27 aprilie 2020