sâmbătă, 24 iunie 2017

Ion Bajureanu: „Puterea Cuvântului”



Lansare de carte
 

Zilele acestea, în incinta Bibliotecii Naţionale pentru Copii "Ion Creangă"  din Chişinău, a avut loc lansarea celui de al treilea volum de poeme creştine şi patriotice „Puterea Cuvântului”, redactat de dr. Ion Melniciuc, cu o strălucită prezentare grafică de Ruxanda Romanciuc (ISBN 978-9975-51-832-1, editura Pontos”, 2017, 168 pag.), semnat de poetul şi filologul Ion Bajureanu, originar din s. Coteala, raionul Briceni. 


Serata a fost deschisă de către scriitoarea şi moderatoarea manifestării culturale  Claudia Partole care a prezentat publicului noul volum, accentuând faptul că poezia autorului este sinceră, combativă şi se aseamănă cu cea a poetului-martir Vasile Militaru şi că ea revarsă lumină, alungând întunericul din preajmă.

Cartea a fost prefaţată de acad. Mihai Cimpoi, care menţioneză că “autorul scrie simplu, nesofisticat, versurile oscilând între odă, rugăciune şi satiră, au formă de reacţie publicistică la evenimentele care au loc în spaţiul basarabean, de îndemn civic, de strigăt dramatic de durere. Blamează răul, demască trădătorii, aduce laude Limbii, Tricolorului, luptătorilor pentru cauza naţională”.

Pe marginea volumului şi-au expus opiniile la masa rotundă  acad. Nicolae Dabija, redactor-şef  al săptămânalului „Literatura şi Arta”, scriitorul Mihai Morăraş, conf. univ., Ion Scutelniciuc, editorul Marcela Mardare,  colegul de universitate Traian Musteaţă, consăteanca Olga Pascaru, soţia Parascovia, părintele Valeriu ş.a., subliniind în luările de cuvânt că autorul a ştiut să pună în cele scrise accentul pe valorile morale şi spirituale ale neamului nostru, i-au apreciat poezia la justa valoare, urându-i şi în continuare multă sănătate şi  inspiraţie, pentru a bucura cititorii cu noi creaţii.

Compozitorul Ilie Văluţă a interpretat  la pian din suflet câteva melodii pe versurile scriitorului, printre care: Aşteaptă-mă”, „Aşa-i coteleanul!”, iar cântăreţul de muzică uşoară Iulian Caranfil a înviorat sala cu romanţa „Du-te, Dorule”  şi cu un şlagăr italian, vocea frumoasă a căruia e ca cea a celebrului artist Adriano Celentano.
Drept recompensă interpreţilor – aplauze furtunoase din partea celor prezenţi la festivitate.


La încheierea seratei, Ion Bajureanu a mulţumit publicului, oferind fiecărui participant câte o carte cu autograf.


Mihai Cucereavii


¤ ¤ ¤

Căteva poezii din noul volum


PUTEREA CUVÂNTULUI

Prin Cuvânt trăieşte omul,
Prin Cuvânt ne dă rod pomul.

Prin Cuvânt lutu-a prins viaţă,
Prin Cuvânt omul se-nnalţă.

Omul fără de Cuvânt
E ţărână, e pământ.

Dragostea pe-acest pământ
Izvorăşte din Cuvânt.

Prin Cuvânt respiră Neamul,
Prin Cuvânt dă-n floare ramul.

Prin Cuvânt Limba Română
Acasă la ea-i stăpână.

De duşmani nu poţi fi-nfrânt,
Când te sprijini de Cuvânt.

Slavă Tatălui Preasfânt
Pentru veşnicul Cuvânt.

ACASĂ LA MATEEVICI

Mai vin la casa ta, maestre,
La cuibul vetrei părinteşti,
Unde-ai ţesut comoara-zestre,
A limbii noastre româneşti.

Cea limbă sfântă – piatră rară
Din al străbunilor izvor,
În care-a plâns întreaga Ţară
Şi-n care cântă un popor.

Cea limbă dulce şi frumoasă,
Ca-al păsărilor ciripit,
Ca pâinea mamei de acasă,
Ca rugăciunea celui sfânt.

Sunt multe limbi, câte-n cer stele
Şi câte-n codru frunze sunt,
Însă ca limba Ţării mele
Nu este alta pe pământ.

Ea e un dar venit din ceruri,
Cu ea, prin ea noi ne-am născut,
Cu-această dulce, sacră limbă,
Întâiul pas noi l-am făcut.

De-aceea vin mai des, maestre,
La cuibu-ţi vetrei părinteşti –
Să mă închin la Cel ce Este,
Şi Limbii noastre româneşti!..


TRICOLORUL

E sfântul nostru curcubeu,
Ţesut de însuşi Dumnezeu
Pentru acest popor roman,
Să fie-n Ţara lui stăpân.
E limba neamului roman
Şi crucea bunului creştin,
E sfânta noastră Libertate,
E mamă şi al nostru tată.
E Decebal şi e Traian,
E Eminescu şi Ştefan.
E sfânta noastră Reunire,
E şi a Domnului iubire.
E paşaportul Ţării mele
Ce fâlfâie mai sus de stele,
Prezentul nostru, viitorul,
Acesta-mi este TRICOLORUL!