luni, 30 martie 2020

Lupta cu Balaurul Covid-19 continuă


Înfloresc pomii, iar Soarele, Lumina Vieţii de pe mapamond, la toţi părinteşte ne zâmbeşte din cer. A sosit Primăvara mai devreme ca de obicei.  Însă oamenii de pe Planeta Albastră, care acum devine tot mai Roşie, stau disperaţi, închişi în case. Şi totuşi, de la ferestre, o salută cu expresiunea tradiţională „Bine ai venit!”

Multe flori, lalele şi zambile,  în sere şi pe câmpuri din Ţara Florilor şi de la noi s-au veştejit, neadmirate din cauza stării de urgenţă, deoarece chiar de la începutul anului 2020 întreaga lume, pe neprins de veste, a fost lovită de o mare nenorocire. Coronavirusul nechemat de nimeni e la putere. Namila coseşte zilnic fără nicio milă mii de vieţi omeneşti.

În lupta cu virusul ucigător s-au încadrat cei în halate albe. Azi medicii de pe prima linie sunt Feţi-Frumoşii din poveste, care în costume de protecţie şi înarmaţi cu cele necesare duc o luptă aprigă, pe viaţă şi pe moarte, zilnic retezând unul câte unul din multiplele capete ale Balaurului lacom şi nepoftit, protejând astfel o mare parte din lumea atacată de virus.

Cu aplauze de la balcoane oamenii susţin şi îmbărbătează medicii, eroii zilei de azi.

Respectând distanţa, igiena, izolarea, adică toate prescripţiile medicilor şi restricţiile  impuse de autorităţi în perioada stării de urgenţă, numai cu forţe comune vom neutraliza cât mai rapid pandemia care s-a abătut peste noi.

Jos Balaurul „încoronat” şi încornorat cu 19 capete! Pe aici nu se trece!


Mihai Cucereavii

vineri, 13 martie 2020

Pandemia de Coronavirus (COVID-19)


Virusul are coroană

Şi se crede împărat.

Îţi pune sare pe rană,

Că pe mâini... nu te-ai spălat!



Mihai Cucereavii