vineri, 21 aprilie 2017

BABA-DOCHIA



Potrivit legendei, Baba-Dochia, de regulă, scutură cojoacele de la 1 până la 9 martie, câte unul în fiecare zi. Anul acesta Baba uitucă şi-a adus aminte de ele tocmai peste o lună şi ceva şi le-a scuturat pe cele 9 cojoace ale ei doar în două zile, astfel dând mari bătăi de cap conducerii ţării, oamenilor de rând şi mai ales şoferilor, şi călătorilor. 


Căzând peste copacii înfrunziţi, ninsoarea abundentă mai ceva decât iarna, cu greutatea ei insuportabilă a făcut un prăpăd nemaipomenit, nemaiauzit şi nemaivăzut până acum, barând circulaţia terestră cu crengi rupte, cu arbori şi piloni doborâţi la pământ cu tot cu cabluri, lăsând multe localităţi fără lumină electrică, iar din cauza nămeţilor şi vremii rele a fost blocat şi traficul aerian. În urma săvârşirii isprăvii Babei-Dochia, care a adus pagube colosale, întreaga urbe a devenit de nerecunoscut, ca după un uragan distrugător. În aceste două zile Baba-Dochia le-a făcut oamenilor de lucru nu mai puţin pentru… un an de zile.  



Secvenţe haiku



Era Glaciară.
Mii de mamuţi congelaţi
Cu iarba-n stomac.

* * *
Baba-Dochia,
Survenind după Paşti –
Prăpăd în Ţară.


* * *

Destul de târziu,
Lepădând cojoacele –
Baba-Dochia.


* * *

Iarnă în april.
Lalele înflorite
În haină de nea.


* * *

Dochia-n april.
În albele halate 
Pomii înverziţi.


* * *

Zilele Babei,
Survenite după Paști,
Au blocat Ţara.



           * * *

Fulgi mari în april.
Plânset de lăcrimioare
Sub cojoc de nea.

* * *
Fulgi reci de omăt.
Lăcrimioare plângând
De răul Babei.

* * *
Ninge în april.
Livadă înflorită
În cojoc de nea.

* * *
Livezi în floare,
În cătuşe de gheaţă –
Eră Glaciară.

* * *
În cojoc de nea,
Ca o mireasă plânge
Livada Moldovei.

* * *
Copaci înfrunziţi.
Greutatea zăpezii
Îi nimiceşte.

* * *
Iarnă-n Primăvară.
De povara zăpezii –
Copaci doborâţi.

* * *
Urgie Albă.
Ca după vijelie
Întreaga urbe.

* * *
Baba-Dochia.
Străzile Capitalei
Ca după Potop.



20 - 21 aprilie 2017

Mihai Cucereavii