In memoriam Ion Proca ( 1.XII. 1945 - 4 .VI. 2014)
Ion Proca, originar din Coloniţa, era unul din cei mai
răsăriţi colegi din grupa noastră. Iubea Poezia. Scria versuri şi ni le recita
în timpul recreaţiilor şi orelor de răgaz. Îl ascultam cu deosebită plăcere şi-i citeam
cu drag creaţiile pe care le publica în presa republicană. Era înzestrat cu har
dumnezeiesc şi era un om simplu ca bună
ziua: amiabil, sincer, sociabil, glumeţ. Făcea glume şi pe seama lui, mai ales cu
studenţii din anii mai mici, veniţi pentru prima dată la vreun cenaclu
organizat în aula universităţii sau la cămin, spunându-le în mod serios
următoarea frază: „Dacă n-aţi văzut în viaţa voastră până acum un poet viu,
atunci uitaţi-vă la mine, eu sunt poetul viu Ion Proca!” Ei priveau cu nedumerire la el, iar mai apoi,
dezmeticindu-se şi înţelegând gluma, râdeau cu poftă cu toţii.
Cu un astfel de om nu puteai să nu găseşti limbaj comun
şi, împrietenindu-ne, într-o vineri, după orele de cursuri, m-a invitat la
baştina lui. Prin anii ”60 la Coloniţa nu circulau microbuzele şi călătoria am
făcut-o pe jos. Ajunşi în sat, mi-a făcut cunoştinţă cu părinţii şi rudele sale.
M-au primit binevoitor şi am rămas mulţumit de vizită. La rândul meu, în
vacanţa de vară, l-am invitat să vadă şi
el Bucovina, satul meu de baştină Dinăuţi, Cernăuţiul şi muzeele lui, clădirea National-Hauptschule din centrul oraşului, şcoala unde a
studiat Mihai
Eminescu în perioada 1858-66, cimitirul
şi mormântul profesorului Aron Pumnul, Hotinul şi vechea cetate, situată pe
malul stâncos al Nistrului, care pe vremea domniei lui Ştefan cel Mare era în
componenţa Moldovei. Ion şi-a făcut diverse notiţe şi, revenind la Chişinău, a
publicat un material original cu impresiile sale despre călătoria efectuată în
„dulcea Bucovină”, cum numai el putea să-l scrie.
După absolvirea
universităţii Ion Proca a lucrat în calitate de redactor-şef adjunct la zarul „Biruitorul”
din Criuleni, mai apoi redactor la Studioul „Moldova-film”, şef de secţie la ziarul „Tinerimea Moldovei” şi revista
„Femeia Moldovei”, secretar de redacţie, redactor-şef adjunct şi redactor-şef
la revista „Glasul Naţiunii”, consultant la Ministerul Mediului şi pretutindeni
şi-a făcut cu cinste datoria.
Drumul de la biserică spre cimitir, presurat cu flori vii de oamenii lui dragi, era în urcuş şi mi s-a părut ca o scară ce îl duce la cer.
Adio, Ioane! Acolo, în ceruri, Dumnezeu să te odihnească
în pace!
Sincere condoleanţe familiei şi rudelor răposatului.
Mihai Cucereavii
Mihai Cucereavii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu