Adio, prietene şi coleg de grupă!

In memoriam Ion Proca ( 1.XII. 1945 - 4 .VI. 2014)

Au zburat anii. Parcă mai ieri eram studenţi la Facultatea de Litere, secţia Ziaristică a Universităţii de Stat din Chişinău (1967-1972).

Ion Proca, originar din Coloniţa, era unul din cei mai răsăriţi colegi din grupa noastră. Iubea Poezia. Scria versuri şi ni le recita în timpul recreaţiilor şi orelor de răgaz.  Îl ascultam cu deosebită plăcere şi-i citeam cu drag creaţiile pe care le publica în presa republicană. Era înzestrat cu har dumnezeiesc şi era  un om simplu ca bună ziua: amiabil, sincer, sociabil, glumeţ.  Făcea glume şi pe seama lui, mai ales cu studenţii din anii mai mici, veniţi pentru prima dată la vreun cenaclu organizat în aula universităţii sau la cămin, spunându-le în mod serios următoarea frază: „Dacă n-aţi văzut în viaţa voastră până acum un poet viu, atunci uitaţi-vă la mine, eu sunt poetul viu Ion Proca!”  Ei priveau cu nedumerire la el, iar mai apoi, dezmeticindu-se şi înţelegând gluma, râdeau cu poftă cu toţii.  

Cu un astfel de om nu puteai să nu găseşti limbaj comun şi, împrietenindu-ne, într-o vineri, după orele de cursuri, m-a invitat la baştina lui. Prin anii ”60 la Coloniţa nu circulau microbuzele şi călătoria am făcut-o pe jos. Ajunşi în sat, mi-a făcut cunoştinţă cu părinţii şi rudele sale. M-au primit binevoitor şi am rămas mulţumit de vizită. La rândul meu, în vacanţa de vară,  l-am invitat să vadă şi el Bucovina, satul meu de baştină Dinăuţi, Cernăuţiul şi muzeele lui, clădirea National-Hauptschule din centrul oraşului, şcoala unde a studiat Mihai Eminescu în perioada 1858-66, cimitirul şi mormântul profesorului Aron Pumnul, Hotinul şi vechea cetate, situată pe malul stâncos al Nistrului, care pe vremea domniei lui Ştefan cel Mare era în componenţa Moldovei. Ion şi-a făcut diverse notiţe şi, revenind la Chişinău, a publicat un material original cu impresiile sale despre călătoria efectuată în „dulcea Bucovină”, cum numai el putea să-l scrie.

 După absolvirea universităţii Ion Proca a lucrat în calitate de redactor-şef adjunct la zarul „Biruitorul” din Criuleni, mai apoi redactor la Studioul „Moldova-film”, şef de secţie  la ziarul „Tinerimea Moldovei” şi revista „Femeia Moldovei”, secretar de redacţie, redactor-şef adjunct şi redactor-şef la revista „Glasul Naţiunii”, consultant la Ministerul Mediului şi pretutindeni şi-a făcut cu cinste datoria.

La Coloniţa, în ziua de 6 iunie, au venit să-l petreacă pe ultimul drum sute de oameni: soţia şi copiii, rudele, prietenii, colegii de universitate şi de serviciu, sătenii. Cuvinte de adio la adresa lui Ion au fost rostite de către Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, ziariştii şi scriitorii Leo Butnaru, Vasile Romanciuc, Valentin Portas, Mihai Lescu, Gheorghe Paţanov, Mihai Poiată, Gheorghe Gorincioi, Constantin Bârcă, Nicolae Roibu, Ion Căpiţă ş.a., menţionând faptul că azi, cu regret, ziaristul, poetul şi prozatorul Proca nu mai este printre noi, cei vii. Dar memoria despre el va rămâne veşnic vie datorită cărţilor sale de poezie şi de proză lăsate drept moştenire urmaşilor neamului nostru.

Drumul de la biserică spre cimitir, presurat cu flori vii de oamenii lui dragi, era în urcuş şi mi s-a părut ca o scară ce îl duce la cer.

Adio, Ioane! Acolo, în ceruri, Dumnezeu să te odihnească în pace!

Sincere condoleanţe familiei şi rudelor răposatului.

                                                                               Mihai Cucereavii