Serată
de Creaţie
Recent, în Sala de Conferinţe ,,Alexe Rău" a
Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova, a avut loc Serata de Creaţie
a medicului şi scriitorului Ion Cuzuioc, care a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani, autor a
peste 40 de cărţi de poezii şi proză, dramă, satiră şi umor,
aforisme și poezii în stil nipon (Haiku, Senryu, Gogyohka,
Tanka, Haibun etc.).
În cadrul manifestării culturale septuagenarul Ion Cuzuioc a lansat cărţile: „Diorama vieții”. Biobibliografie. 753 pag.; „Gândul zilei” (aforisme); „Murmur de frunze” (Haiku, Senryu, poeme
nipone); „Soare Răsare” (Gogyohka,
poeme nipone); „Sângele din clepsidră” (versuri).
Moderatorul evenimentului Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, a
prezentat publicului volumele editate, menţionând şi calităţile umane ale
sărbătoritului: sociabil, prolific, deschis şi omenos.
Jubiliarul a fost felicitat cordial de către colegi,
prieteni, rude (soţia Ala şi fratele
Sergiu), cât şi de
personalităţi notorii din domeniul medicinei, artei şi cultelor, cum ar fi: Boris Găină, vice-președintele
Academiei de Științe a Moldovei, Viorel
Prisăcaru, membru corespondent al AȘM, compozitorul Constantin Rusnac, artistul poporului Ion Paulencu, preoţii protoierei
mitrofori Petru Buburuz și Ioan Ciuntu, parohii bisericilor din
satele Țareuca și Revaca, preoții Sergiu
Ciubotaru și Anatol Gârbu, Valentina Badrajan, director executiv
al Fondului ,,Provocările
mileniului. Moldova", poeta Renata
Verejanu ş.a.
În continuare, au încununat festivitatea cu un frumos
buchet de melodii interpreţii: surorile Silvia
Goncear și Raisa Bârnaz, Nina
Ţurcanu-Furtună, Valeriu Mocanu și
compozitorul Ilie Văluţă, iar
actorii Mariana Bahnaru și Sandu-Aristin Cupcea, cum numai ei pot,
au recitat versuri din creaţia sărbătoritului.
Şi autorul a recitat câteva poezii lirice și epigrame
originale, fiind apreciat cu aplauze furtunoase de către public.
La finele manifestării, Vasile Căpăţână, preşedintele Asociaţiei Culturale Române „IDEAL”, Bucureşti, Valeriu Mocanu, președintele Academiei Națiunii Române, cât şi Ion Diviza, preşedintele Asociaţiei
Epigramiştilor din Moldova, i-au oferit jubiliarului Ion Cuzuioc Diplome de Excelenţă pentru întreaga activitate şi
promovarea valorilor culturale româneşti. Tot în cadrul seratei, Ion Diviza, care este și secretarul
literar al Teatrului Național Satiricus ,,Ion
Luca Caragiale" a declarat că prin decizia Senatului, scriitorului Ion Cuzuioc i se decernează medalia ,,Ion Luca Caragiale". O surpriză
plăcută pentru omagiat a fost și decernarea Medaliei Spirituale Zamolxis de
către Fondatorul Centrului ,,Zamolxis",
profesorul Vasile Ciubuc.
Text şi imagini:
Mihai Cucereavii