vineri, 11 octombrie 2019

Ion CUZUIOC la 70 de ani


Serată de Creaţie 


Recent, în Sala de Conferinţe ,,Alexe Rău" a Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova, a avut loc Serata  de Creaţie a medicului şi scriitorului Ion Cuzuioc, care a împlinit  frumoasa vârstă de 70 de ani, autor a peste  40  de cărţi de poezii şi proză, dramă, satiră şi umor, aforisme și poezii în stil nipon (Haiku,  Senryu,  Gogyohka,  Tanka, Haibun etc.).


În cadrul manifestării culturale septuagenarul Ion Cuzuioc a lansat cărţile: „Diorama vieții”. Biobibliografie. 753 pag.; „Gândul zilei” (aforisme); „Murmur de frunze” (Haiku, Senryu, poeme nipone); „Soare Răsare” (Gogyohka, poeme nipone);  „Sângele din clepsidră” (versuri).



Moderatorul evenimentului Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, a prezentat publicului volumele editate, menţionând şi calităţile umane ale sărbătoritului: sociabil, prolific, deschis şi omenos.
 

Jubiliarul a fost felicitat cordial de către colegi, prieteni, rude (soţia Ala şi fratele Sergiu),  cât şi de personalităţi notorii din domeniul medicinei, artei şi cultelor, cum ar fi: Boris Găină, vice-președintele Academiei de Științe a Moldovei, Viorel Prisăcaru,  membru corespondent al AȘM, compozitorul Constantin Rusnac, artistul poporului Ion Paulencu, preoţii protoierei mitrofori Petru Buburuz și Ioan Ciuntu, parohii bisericilor din satele  Țareuca și Revaca, preoții Sergiu Ciubotaru și Anatol Gârbu, Valentina Badrajan, director executiv al Fondului ,,Provocările mileniului. Moldova", poeta Renata Verejanu ş.a.



În continuare, au încununat festivitatea cu un frumos buchet de melodii interpreţii: surorile Silvia Goncear și Raisa Bârnaz, Nina Ţurcanu-Furtună, Valeriu Mocanu și compozitorul Ilie Văluţă, iar  actorii Mariana Bahnaru și Sandu-Aristin Cupcea, cum numai ei pot, au recitat versuri din creaţia sărbătoritului.   















Şi autorul a recitat câteva poezii lirice și epigrame originale, fiind apreciat cu aplauze furtunoase de către public. 

La finele manifestării, Vasile Căpăţână, preşedintele Asociaţiei Culturale Române „IDEAL”, Bucureşti, Valeriu Mocanu, președintele Academiei Națiunii Române, cât şi Ion Diviza, preşedintele Asociaţiei Epigramiştilor din Moldova, i-au oferit jubiliarului Ion Cuzuioc Diplome de Excelenţă pentru întreaga activitate şi promovarea valorilor culturale româneşti. Tot în cadrul seratei, Ion Diviza, care este și secretarul literar al Teatrului Național Satiricus ,,Ion Luca Caragiale" a declarat că prin decizia Senatului, scriitorului Ion Cuzuioc i se decernează medalia ,,Ion Luca Caragiale". O surpriză plăcută pentru omagiat a fost și decernarea Medaliei Spirituale Zamolxis de către Fondatorul Centrului ,,Zamolxis", profesorul Vasile Ciubuc.

Text şi imagini:
Mihai Cucereavii





Un comentariu:

Unknown spunea...

Rog sa ma contactati. Elena Ungureanu.