(în propria lor viziune)
Lansare de carte
Pe data
de 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, la Biblioteca Națională a
Republicii Moldova, în Sala
de conferințe „Alexe Rău”, a fost lansată „Enciclopedia scriitorilor români
contemporani de pretutindeni (în
propria lor viziune)”. Ediția a
fost coordonată de către acad. Mihai
Cimpoi, iar autorul ideii este poetul Traian
Vasilcău. Enciclopedia
a apărut într-un tiraj de 1200 de exemplare la „Tipografia Centrală” din Chişinău. 1200 p. (Colecţia „Pasărea Phoenix”, ISBN
978-9975-3356-8-3).
În
luarea sa de cuvânt acad. Mihai Cimpoi
a precizat că prezentul volum intitulat „Enciclopedia
Scriitorilor Români”, ne trimite, fireşte, la etimonul grecesc „enkyklospaideia”,
ce înseamnă „cerc” şi ea voieşte a fi un cerc, un Mare Cerc al scriitorilor
români – de aici şi acum, din frontierele româneşti şi dinafara lor, adică de
pretutindeni, care include 1146 de nume din peste 50 de țări ale lumii.
Acad. Mihai Cimpoi a accentuat că materialele
bibliografice
le-au trimis autorii şi totul s-a făcut în viziunea lor, şi nu s-a intervenit cu nimic din partea coordonatorilor.
le-au trimis autorii şi totul s-a făcut în viziunea lor, şi nu s-a intervenit cu nimic din partea coordonatorilor.
La rândul său, autorul ideii Traian Vasilcău a menţionat faptul că a dedicat această Lucrare, Columnă a Culturii Româneşti, Centenarului Marii Uniri şi că azi, în Ziua Unirii Principatelor Române, venim cu această carte să demonstrăm că unirea se poate face prin cultură, unirea spirituală. Dânsul a adus sincere mulţumiri membrilor „Rotary Club Moldova”, care au contribuit la finanţarea etapei prepress a Enciclopediei. „Această carte este nu numai o bucurie a mea, ci și a scriitorilor incluşi în ea. Este pentru prima dată când într-o asemenea sinteză se regăsesc scriitori din Australia, Franța, Italia, Noua Zeelandă, Norvegia, SUA și din alte țări”. Traian Vasilcău a reiterat că enciclopedia a apărut din dorința de unificare a tuturor scriitorilor români contemporani de pe tot globul, iar cel mai trist lucru este că nu s-a reușit în cei 10 ani şi trei luni de zile de muncă să fie încropiți în ea toți scriitorii de limbă română.
Mai apoi, pe marginea Enciclopediei şi-au expus opiniile oaspeţii din România, scriitorii Andreea Cristea, Emil Almăşan, Laurian Stănchescu, directorul general al Bibliotecii Naționale Elena Pintilei, reprezentantul „Rotary Club Moldova” Alexandru Robu, dr în filologie Vitalia Pavlicenco, scriitorii din R. Moldova Claudia Partole, Lidia Grosu, Maria Tomiţă Corini, Diana Sava Daranuța, Ion Diordiev, Aurelian Silvestru, Ion Cuzuioc, Ion Gorgan, pictoriţa Maria Mardare-Fusu ş.a. Vorbitorii au felicitat coordonatorul şi autorul ideii pentru apariţia acestei Enciclopedii inedite, oglindă a timpului, o Biblie spirituală românească contemporană sau precum spunea poetul:”Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”
În
continuare, elevii Liceului de Creativitate şi Inventică „Prometeu” din Chişinău au cântat în cor cântece patriotice privind
Ziua Unirii, iar Mihai
Doloton, profesor, compozitor și scriitor, a interpretat melodia „Eminescu îngândurat”, pe versurile poetului
Traian Vasilcău.
La finele
evenimentului acad. Mihai Cimpoi şi
poetul Traian Vasilcău au acordat cu
plăcere autografe doritorilor pe noul volum.
Text şi imagini:
Mihai Cucereavii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu